Aer condiționat – livrare rapidă și gratuită* din stoc propriu

Ce înseamnă SEER și SCOP: coeficienți de eficiență sezonieră

Actualizat pe 13/03/2026
În acest articol

SEER și SCOP sunt coeficienții de eficiență sezonieră ai unui aparat de aer condiționat, care oferă o estimare mai clară a consumului de energie electrică. Pe baza acestor coeficienți se determină clasa energetică a aparatului, însă valorile exacte ale SEER și SCOP oferă o estimare mai exactă. 

În acest ghid, specialiștii Climazone explică pe înțelesul tău ce înseamnă SEER și SCOP, astfel încât să alegi mai informat aparatul de aer condiționat potrivit pentru locuința și nevoile tale. 

Ce înseamnă SEER?

SEER vine de la Seasonal Energy Efficiency Ratio și măsoară eficiența energetică a aparatului de aer condiționat în modul de răcire pe parcursul sezonului cald. SEER este un raport între răcirea produsă și energia electrică consumată.

Cu cât valoarea SEER este mai mare, cu atât aparatul este mai eficient și consumă mai puțină energie electrică pentru aceeași capacitate de răcire.

SEER în practică

Să vedem ce înseamnă diferența dintre un aparat cu SEER mai mare și unul mai mic. Să zicem că avem un aparat de 12.000 BTU care funcționează aproximativ 6-8 ore pe zi în lunile de vară într-o încăpere de de 35mp.

Comparație de consum:

  • Yamato Optimum – aer condiționat cu SEER 6.1: consum nominal ~1.1 kWh/oră
  • Gree Clivia – aer condiționat cu SEER 8.5: consum nominal ~0.8 kWh/oră

Diferența de 0.3 kWh/oră înseamnă, pe o lună de utilizare intensă (200 ore), aproximativ 60 kWh economisiți. 

Ce înseamnă SCOP?

SCOP înseamnă Seasonal Coefficient of Performance și măsoară eficiența energetică a aparatului în modul de încălzire pe parcursul sezonului rece. SCOP reprezintă raportul dintre energia termică produsă și energia electrică consumată.

La fel ca SEER, cu cât valoarea SCOP este mai mare, cu atât aparatul este mai eficient la încălzire.

SCOP în practică

Pentru același apartament de 70mp, folosind aerul condiționat de 12000 BTU pentru încălzire în lunile de sezon rece (noiembrie-martie):

Comparație de consum:

  • Yamato Optimum – aparat cu SCOP 4.0: consum mediu ~1.0 kWh/oră
  • Gree Clivia – aparat cu SCOP 4.6: consum mediu ~ 0.8 kWh/oră

Diferența de 0.2 kWh/oră pe parcursul a 4-5 luni de utilizare reprezintă economii semnificative, iar în cazul temperaturilor extreme, unde aparatele se aproprie de consumul maxim, economiile sunt și mai ridicate.

Cum se obțin valorile SEER și SCOP? 

Valorile SEER și SCOP se obțin prin testare în laboratoare acreditate conform Directivei europene Ecodesign. Procesul de testare este similar, însă adaptat pentru sezonul cald în cazul SEER și sezonul rece în cazul SCOP. 

Coeficienții sunt obținuți în urma testării pe diferite temperaturi, făcându-se o medie a temperaturilor celor mai comune pe parcursul unui sezon.

Procesul de testare:

  • aparatul este testat la temperaturi exterioare comune în timpul sezonului 
  • performanța la fiecare temperatură primește o anumită pondere, în funcție de cât de frecventă este temperatura respectivă într-un sezon tipic
  • se calculează media ponderată a tuturor măsurătorilor

Exemplu de calcul SEER

Dacă un aparat produce 10 kWh energie de răcire consumând 1.5 kWh energie electrică în condițiile de testare → SEER = 10 / 1.5 ≈ 6.67

Astfel, valoarea SEER reflectă performanța reală de-a lungul sezonului, nu doar în condiții optime.

Exemplu de calcul SCOP 

Pentru clima temperată (cea mai relevantă în România), aparatul este testat la temperaturi precum -7°C, +2°C, +7°C, +12°C. Eficiența la încălzire pe diferite temperaturi exterioare primește o pondere în funcție de frecvența ei într-un sezon tipic de iarnă, apoi se calculează media ponderată.

Exemplu: Un aparat care produce 6 kWh căldură consumând 1.25 Wh energie electrică în condițiile ponderate va avea un SCOP de 4.8 (6 / 1.25)

De ce valorile din laborator pot fi diferite de realitate

Calculele pentru SEER și SCOP nu se reflectă 100% în experiența reală a utilizatorului. SEER și SCOP sunt indicatori măsurați în condiții ideale de laborator: 

  • Temperaturi constante și controlate precis
  • Umiditate optimă
  • Aparat nou, perfect întreținut
  • Montaj ideal
  • Medii izolate foarte bine

În realitate, performanța poate fi mai scăzută față de valorile declarate. Factorii prezentați mai sus pot diminua semnificativ eficiența energetică a aparatului. 

Montajul necorespunzător

Poziționarea greșită a unităților interioare și exterioare a aparatului de aer condiționat precum și montajul incorect pot afecta eficiența energetică a aparatului. 

De exemplu, specialiștii recomandă să montați unitatea exterioară într-un loc ferit, cu suficient spațiu pe toate părțile pentru ventilație ideală. De asemenea, un traseu frigorific de 3 metri este ideal. Producătorii specifică o lungime maximă a traseului frigorific pentru fiecare model, precum și un prag de lungime pentru care este nevoie de încărcare cu freon suplimentar pentru a funcționa la parametri SEER și SCOP declarați în fișa tehnică. 

Vă recomandăm să citiți ghidul nostru de amplasare a aerului condiționat pentru a evita pierderi de eficiență energetică. 

Lipsa mentenanței 

Mulți clienți neglijează întreținerea aparatului de aer condiționat, dar acesta este un aspect esențial al funcționării și menținerii eficienței energetice pe termen lung. Aici intră mentenanța specializată a aparatului, verificarea nivelului de agent frigorific și igienizarea aparatului. 

De exemplu, filtrele murdare, încărcate cu praf sau alte particule, pot reduce eficiența cu 20-30%. De aceea, vă recomandăm să curățați periodic aparatul de aer condiționat

Temperaturi extreme

E important de subliniat faptul că valorile SEER și SCOP sunt obținute pe baza folosirii în perioade cu temperaturi normale din timpul unui sezon. 

Chiar dacă în fișa tehnică sunt trecute intervale de temperaturi de la -25°C la +50°C pentru unele modele, cu cât temperatura exterioară este mai aproape de aceste valori extreme, cu atât eficiența va scădea, deoarece aparatul va trebui să funcționeze mai intens. 

Izolație deficitară

Izolația apartamentului sau casei este un alt factor care poate duce la pierderi de eficiență energetică. Așadar, pentru performanțe cât mai apropiate de valorile SEER și SCOP din fișa tehnică, este important ca pereții să fie izolați corespunzător și să nu aveți pierderi de căldură pe la ferestre sau uși. Suprafața vitrată și expunerea la soare a camerei pe parcursul zilei influențează și ele eficiența aparatului.

Subdimensionarea sau supradimensionarea aparatului 

Un aparat subdimensionat va funcționa aproape permanent la turație ridicată pentru a atinge temperatura setată, ceea ce duce la consum mai mare și randament mai scăzut față de valorile SEER și SCOP declarate. 

La polul opus, un aparat supradimensionat semnificativ va răci sau încălzi prea rapid, va porni și se va opri frecvent și nu va funcționa suficient timp în regim stabil pentru a atinge eficiența optimă, ceea ce poate diminua performanța energetică în utilizarea reală.

Înțelege ce înseamnă BTU și cum se calculează capacitatea corectă a unui aparat de aer condiționat raportat la dimensiunea camerei. 

Utilizare optimă

În cazul răcirii, este important să nu aveți o diferență de temperatură interior-exterior mai mare de 10°C atunci când folosiți aparatul de aer condiționat pentru ca performanța energetică a aparatului să reflecte valoarea SEER din fișa tehnică. Temperaturile extreme sunt suportate de aparatele de aer condiționat, însă la diferențe mari față de exterior, eficiența va scădea și va crește consumul. 

Legătura dintre SEER/SCOP și clasa energetică

Clasa energetică a unui aparat de aer condiționat este determinată direct de valorile SEER și SCOP. De aceea, veți vedea la fiecare aparat două clase energetice: una pentru răcire, alta pentru încălzire. 

Clasa energetică la răcire – eficiență SEER

Valorile SEER determină direct clasa energetică a aparatului pentru funcția de răcire:

Clasa energeticăSEER necesarNivel eficiență
A+++≥ 8.5Excelent
A++6.1 – 8.5Foarte bun
A+5.6 – 6.1Bun

Din 2024, cerința minimă în UE este clasa A+ (SEER 5.6), dar pentru eficiență și economii reale la factura de curent, recomandăm aer condiționat de minim clasa energetică A++ (SEER 6.1+).

Clasa energetică la încălzire – eficiență SCOP

Similar, valorile SCOP determină clasa energetică pentru funcția de încălzire:

Clasa energeticăSCOP necesarNivel eficiență
A+++≥ 5.1Excelent
A++4.6 – 5.1Foarte bun
A+<4.2Bun

De ce SEER și SCOP mai mare înseamnă facturi mai mici

Cu cât valorile SEER și SCOP sunt mai mari, cu atât facturile vor fi mai mici. Aparatul produce mai multă energie de încălzire sau răcire, consumând mai puțin curent. 

Un aparat Gree Clivia cu SEER de 8.5 consumă cu aproximativ 30% mai puțin pe răcire decât un Yamato Optimum cu SEER de 6.3. Pentru mai multe exemple, puteți consulta lista noastră de aparate de aer condiționat recomandate după SEER.

Economii similare puteți obține și cu un SCOP mai mare, de aceea am creat pe o pagină separată aparatele de aer condiționat optimizate pentru încălzire, cu SCOP de peste 4.6.

Pe parcursul unui an (3 luni vară + 3 luni iarnă la utilizare medie), diferențele se adună semnificativ.

Amortizarea investiției

  • Diferență de preț: aparat A++ entry-level (SEER 6.1) vs A+++ (SEER 8.5) = 1.000 – 1.500 lei
  • Economie lunară la utilizare medie: variază în funcție de ore utilizare și tarif energie
  • Perioada de recuperare: aproximativ 2-4 ani

Dacă folosești aparatul frecvent (>500 ore/an), investiția într-un model cu SEER/SCOP mai mare se amortizează mai rapid și generează economii substanțiale pe termen lung.

Cum alegi un aparat de aer condiționat după SEER și SCOP? 

  1. Filtrează aparate de aer condiționat cu clasa energetică minimă A++ atât pentru răcire (SEER ≥ 6.1), cât și pentru încălzire (SCOP ≥ 4.6). Modelele entry-level de clasă energetică A+ sunt mai ieftine, dar cresc costurile de energie electrică.
  2. Dacă folosești aparatul intens investește într-un aparat cu SEER și SCOP cât mai mari (preferabil, clasa A++ sau A+++) . Diferența de preț de 1.000–1.500 lei se recuperează în 2–3 ani prin facturi mai mici.
  3. Verifică ambii coeficienți. Un aparat excelent la răcire poate fi adesea mediocru la încălzire. Dacă folosești aparatul de aer condiționat ca sursă de încălzire, caută cel mai mare SCOP.

Nu uita că valorile din fișa tehnică presupun montaj corect, întreținere periodică și izolație bună. Fără acestea, eficiența scade indiferent de coeficienții SEER și SCOP.

Frig afară, bine în casă - cu aer condiționat optimizat pentru încălzire.