Aer condiționat – livrare rapidă din stoc propriu

7 semne că trebuie să schimbi aparatul de aer condiționat

Actualizat pe 03/09/2026
7 semne că trebuie să schimbi aparatul de aer condiționat
În acest articol

Schimbarea aparatului de aer condiționat este o decizie justificată atunci când aparatul este foarte vechi sau are nevoie de reparații tot mai dese.

Acest articol detaliază 7 semne care pot sugera că trebuie să schimbi aparatul de aer condiționat cu unul nou.

1. Aparatul are o vechime mare și folosește tehnologie depășită

Pentru un aparat de aer condiționat mai vechi de 10-15 ani, reparațiile pot fi dificile pentru că piesele de schimb se găsesc tot mai greu. În plus, eficiența poate fi net inferioară unui model lansat după 2021.

Ține cont că un aparat mai vechi de 10 ani care este bine întreținut poate funcționa corect.

2. Are nevoie de reparații tot mai dese

Reparațiile tot mai dese pot indica uzura mai multor piese, mai ales dacă se repetă aceeași defecțiune sau apar probleme noi la intervale scurte.

Recomandare: Analizează fișele de service și facturile din ultimul an. Înlocuirea aparatului ar putea fi decizia corectă atunci când:

  1. Costul reparației curente este apropiat de prețul de achiziție al unui echipament nou de capacitate similară;
  2. Suma reparațiilor din ultimul an depășește valoarea reală a aparatului uzat.

3. Nu mai răcește la fel de eficient

Răcirea slabă poate indica uzura componentelor, dar numai după ce mentenanța și diagnosticul unui specialist exclud cauze comune precum:

  • Filtrele de aer murdare;
  • Setările nepotrivite;
  • Amplasarea greșită a unității interne;
  • Dimensionarea incorectă a aparatului pentru spațiu.

În cazul în care aparatul a fost bine întreținut și curățat corect, dar răcește slab, apelează la un service profesionist.

Dacă specialiștii recomandă schimbarea mai multor piese în urma diagnosticului, ar putea fi momentul pentru un echipament nou.

Curățarea în profunzime de către un specialist ar putea remedia problema

Programează mai întâi curățarea în profunzime a echipamentului ca să nu înlocuiești un echipament bun, care are nevoie doar de întreținere.

Curățarea în profunzime este necesară înainte de fiecare sezon de utilizare și trebuie realizată de un tehnician profesionist.

Dacă problema persistă după curățarea aparatului de aer condiționat și verificarea montajului, cere un diagnostic.

4. Consumul crește în mod nejustificat

O creștere nejustificată a facturii de energie electrică poate semnala scăderea randamentului tehnic al aparatului.

Totuși, asigură-te că faci o comparație a consumului în condiții similare de utilizare. Iată câțiva factori care pot crește consumul:

  • Schimbări mari în temperatura exterioară;
  • Setări utilizate incorect;
  • Durate mult mai lungi de funcționare;
  • Cicluri mai dese de pornire/oprire;
  • Starea filtrelor lavabile;
  • Lipsa mentenanței periodice;
  • Schimbări în compartimentalizarea, izolația sau utilizarea spațiului;
  • Defecțiunea senzorului de temperatură.

Recomandare: Aplică mai întâi recomandările despre folosirea eficientă și reducerea consumului. Dacă problema nu se rezolvă, apelează la un service pentru un diagnostic corect.

5. Apar zgomote sau vibrații noi și persistente

Zgomotele și vibrațiile îți indică faptul că ar trebui să apelezi la un specialist, mai ales când sunt intense, persistente și diferite de nivelul de zgomot din fișa tehnică.

Un tehnician poate stabili cauza reală și îți poate spune dacă reparația este costisitoare și puțin rentabilă la un aparat vechi.

În acest caz, te poți orienta către un echipament nou. Multe modele noi și accesibile de aer condiționat sunt acum destul de silențioase, cu praguri minime începând de la 19 dB(A).

Când chemi tehnicianul?

Zgomote care pot indica uzura mecanică sunt:

  • Hârâit sau scârțâit la unitatea interioară;
  • Troncănit sau bătaie metalică la unitatea exterioară;
  • Vibrații puternice transmise în perete.

Trosnetele ușoare ale carcasei din plastic sau un fâsâit discret pot fi zgomote normale la un aer condiționat.

6. Aparatul îngheață în mod repetat

Dacă aerul condiționat îngheață în mod repetat, cauzele pot fi:

  • Filtre murdare;
  • Defecțiuni ale ventilatorului unității interioare (turbina);
  • Lamele de aluminiu îndoite;
  • Anomalii în circuitul frigorific;
  • Defecțiuni electrice și setări necorespunzătoare.

Ce poți face dacă îngheață AC-ul:

  1. Oprește modul de răcire și lasă gheața să se topească natural;
  2. Selectează Ventilație/Fan, dacă există această opțiune;
  3. După topire, curăță numai filtrele lavabile, conform manualului;
  4. Nu reporni aparatul pe modul de răcire înainte ca gheața să se topească complet;
  5. Nu folosi apă fierbinte, obiecte ascuțite sau un uscător de păr ca să îndepărtezi gheața;
  6. Nu desface unitatea interioară și nu atinge piesele din interior.

Contactează un specialist dacă problema persistă după curățarea filtrelor și cere o estimare pentru intervenție înainte să decizi dacă păstrezi sau înlocuiești aparatul.

7. Apar des scurgeri de apă din aerul condiționat

Motivele pentru care aerul condiționat curge în casă pot include:

  • Conducta de drenaj înfundată;
  • Tava de colectare a condensului fisurată sau deteriorată;
  • Montajul incorect sau fără pantă suficientă pentru drenaj;
  • Filtrele murdare;
  • Pierderi de agent frigorific.

Curăță mai întâi filtrele, conform instrucțiunilor producătorului. Dacă problema reapare, contactează un tehnician.

Dacă scurgerile sunt cauzate de o conductă înfundată, reparația ar putea fi simplă și ieftină. În cazul celorlalte probleme, investiția într-un model nou ar putea fi mai rentabilă.

Repari sau înlocuiești aparatul de aer condiționat?

Cele 7 semne prezentate în acest articol îți oferă câteva informații de bază pentru a lua o decizie informată.

Totuși, nu uita să iei în calcul:

  • Diagnosticul unui specialist;
  • Istoricul intervențiilor;
  • Costul estimat al reparațiilor.

Dacă costurile reparațiilor depășesc 50% din valoarea unui aparat nou cu SEER mai mare, recomandăm alegerea unui aer condiționat nou.

Cum alegi aparatul nou potrivit

Dacă te-ai hotărât să schimbi AC-ul, alege noul aparat după criterii clare și specificațiile modelului exact:

  • Calculează corect necesarul de BTU în funcție de caracteristicile camerei;
  • Alege aparate cu SEER peste 7 pentru eficiență energetică;
  • Verifică funcțiile pe care le vei folosi zi de zi;
  • Consultă fișa tehnică a modelului ales înainte de achiziție.

Consultă un specialist Climazone pentru recomandări personalizate!

BENEFICIEZI DE 4 RATE EGALE CU DOBÂNDA 0% DAE PENTRU O COMANDĂ PÂNĂ LA 2000 LEI